Grădina Copou sau cît de mult își iubesc ieșenii cel mai mare parc din oraș

 1953


Cînd toamna e caldă e și piatra la fel, deci poți să-ți sui copilul pe soclul încălzit de soare unde ședea mai ieri statuia lui Topîrceanu care - pus pe glume ca și tine - a fugit nițel acasă, la nenea sculptorul. Doar ești în cel mai mare parc al Ieșilor, cu asupra de iubire alintat Grădina Copou, acolo unde etern e Teiul și eternitate e umbra celui Adăpostit.
Bună glumă asta, cu Topîrceanu al tău cel mic.

Am strîns, de-a lungul anilor, fotografii ale oamenilor obișnuiți aflați în trecere prin Iași sau ale ieșenilor. Tot ce am găsit ca fiind reprezentativ pentru Iașul care nu mai există.Sper ca efortul meu să contribuie la o mai bună cunoaștere a locurilor, atitudinii si ethosului acelor oameni, care, precum subsemnatul, născîndu-se în Iași, au ajuns la maturitate bîntuind vechile și mai noile ulițe. Venerînd caldarîmul strămoșilor și poveștile zidurilor de piatră. Și trăind, iubind, suferind, clădind în Iași, liniștindu-se la Eternitatea.

Comentarii

Trimiteți un comentariu